Moale-i lumea
o scânteie îngerească ce-a pornit să se descheie
ca să lase fericirea să se nască
și să curgă
cuante line stau la pândă și curgând, pe noi ne fac,
câtă liniște în ceruri -
stă să cadă raiu-acuma pe-închisoarea unui drac;

Abătuți
privim sub stele
ce frumos trecea păstorul;
trist și palid
pare-n seară o baladă ce-i născută să se culce
să apună
și să doarmă
moale-i lumea și păstorul, cu mireasa lui, c-o duce
și-o s-o lase lângă templul unde luna stă pe cruce

Lumea-n două se desparte
dragostea își ia tacâmul și în două se împarte
părul lui miroase-a foame
și-a târziu
pe tine, doamnă, te-am iubit cât nu pot spune
trandafirii din morminte iar au prins frumoși să urce
triști și palizi
ca de lună
pentru tine, doamnă scumpă,-așa frumoasă și nebună
m-oi culca acum sub țărnă ca să-ți crească trandafirul
de te duci, acum, în templu, să te ia un zeu străin
sub pământ, din mine, dorul crește
în curând
și m-oi face trandafir...
moale cum îți este moartea, de m-oi face floare-n tine,
templul fuge,
noaptea crește tot mai albă și mai albă,
cât am stors din mine viața
cât pe câmpuri am murit
se ridică luna-n cruce și așază dimineața tot mai mare
mai adâncă
și mai plină de albit
ea, frumoasă și mai albă decât rochia Mariei
nu-i norocul să o prindă
de înnăditura iiei
și
trecând pe-acolo, moarte,
noaptea mea frumoasă, mare,
dau să cresc
crăițe, laur, sânziene și narcise
ca să îmi păstrez mireasa doar în unul dintre vise
moale-i lumea
la apus
și
pe ochii mei i-IIsus.

cât de aspră e în glie trandafira` urcătoare!
ce-a fost dragoste odată,
astăzi -
cuminecătură,
floare.