pe chipul tău icoana-i agregare
și tremură de plumbul tău asfaltul
nu-ți pasă de îs eu ori de e altul
acolo, în sfințiri a lumii, rare.

se varsă întristări din tot înaltul
și floarea vieții nelumină are
cuvântul tău îl țin prin buzunare
să pot plăti în agonii exaltul.

pe carne ni-i sărut ca-n tatuaje,
un timp la pieptul de blestem pruncit
pictând cu vorbă toamnei peisaje.

și cum tăcere nu mi-ai poruncit,
un fum de slovă gura să-mi degaje,
în slava graiului m-am adâncit.