Atât de mult m-am delectat cu eu încât nu mai știu ce înseamnă tu, încât noi a devenit un vis plin de culori pe care le pipăi sfios cu sufletul.

Te privesc cu inima, blând și timid, te ating stângaci cu privirea atunci când,
abătută de-un gând,
ești deja departe.

Și mă întreb cum ar fi dacă, la un moment-dat, te-aș îmbrățișa atât tare încât orice s-ar mai putea spune
ar fi de prisos?

Mă întreb cum ar fi dacă,
în acest dans simbiotic,
ne-am răsuci ca două fire de mătase
și am rămâne unul,
lăsând doar muzica vieții să ne conducă pasul?

Și sus, în dreptul inimii,
am face un nod atât de strâns încât nici noi să nu-l mai putem desface...