Când aripa ți-e vis și existență,
Când ai uitat că zboru-i rupt din humă,
O rază rece cu sclipiri de brumă
Când îți conduce calea spre esență

Vezi în lumină că nu ai picioare,
Iar aripa la mers nu te ajută,
Uimit privești la pașii lini de ciută
Când te târăști, uitând zborul în soare.

Te prinzi de tot, și te agăți de ramuri,
Să lupți cu valea, te apuci cu dinții,
Din ce în ce mai des îți vezi părinții
Cum te privesc prin fumul de la geamuri.

Uiți de revolte, lupte și atacuri,
Începi să reînveți ce este moartea,
Așterni grăbit finaluri pentru cartea
Pe care-o vezi, supremul între leacuri.

Adormi cu teamă dar mai speri o rază
În zori să mai privești, ca de-ncheiere,
Începi să crezi că fi-va înviere
Când cântărești s-așterni o nouă frază.

Ai vrea să ierți, ai vrea să uiți, ți-e teamă,
Simboluri, prevestiri, vezi numai semne,
Te uiți în foc dar umbre ard pe lemne
Și-ncepi să-ți faci acea dare de seamă.

Încerci să-nșeli, să-ți spui doar jumătate,
Îți spui că ierți dar știi că-i înșelare
Și-n suflet îți rămâne o-ntrebare
Ce-a fost mai mult, minciună sau dreptate?