Cu cheiuța de ieriu ți-am descâlcit sufletul
amaru și geru` iera, prin fioace nu găseam lacătu` păntru cheie, să mă prinză de tine
se înziua bine
se frângea colacu` în două-n cuptior
pe mâna mea ierai, îți țîneam tare mijlocu`, ochii miei,
zîuă
noapte și zîuă iară
în tînierime ieșisă un soare, mama nu îngăduia ca pe tine să-o am.

Dară eu un craiu ierăm, de la munte,
și te luam sus, îți dădeam țîie oaia și stâna
mugeu lupii și brânza se îmbrânza`, să înăsprea,
și galbenu` în colb strălucea
Nevastă-mi erai.