Nu poți mai mult, știu... te-nțeleg
Mi-ai repetat-o pân-a plusat un fel de cult
și-am dreptul să aleg:
nu pot să-l mai ascult.

Cândva eram ca tine
Un bobârnac pe un chibrit; cum o sări mai bine
Iar dacă dunga s-a punctat pe mușamaua de sub scor
cu un pahar decor, din lipsă plenul,
Cu coatele am șters desenul.
Până aici! Mă voi muta în propria-mi minciună blindată:
Ce-a fost, a fost... nu va mai fi vreodată!

Noaptea, patul e doar risipă de antreprenor
Agonisind oftaturi ce nu-și mai vor sonor,
nici vină...
Nemotivatele absențe cu tine-n rolul lor
au devenit rutină,
Dor...

- Deșert în inimă, mi-am pus centură de pustiu
Un cactus plin de țepi m-am hotărât să fiu
De vei veni, să știi că prin amprenta de la sol
Nu mai găsești nimic... ghiveciul va fi gol.

- Hai, lasă... te știu! Ți-a venit criza de Mai!
Pe cine crezi că păcălești?
Vrei să spui că nu mă mai... (?)