ei își ridicau timpul deasupra capului
priveau țărmurile toate prin care
pașii se pierd năuci printre zboruri de pescăruși
se lăsau mereu deasupra celor care i-au iubit
și pe care
i-au iubit neștiut neatins
atât de tăcut încât
talazurile se ridicau și acopereau
nisipurile din toate clepsidrele țărmuri în care timpul
nu mai avea loc decât
să treacă
să treacă pe sub pașii uitării transformând-o continuu
în neuitare

Anne Marie Bejliu, 28 aprilie 2018