Nu am nimic mai de preÈ›
Știi, la fel cum fac cerșetorii când arată că nu au bani
Mi-am întors și eu buzunarele pe dos și nu a căzut nimic
Pe asfalt doar inima mea zornăia cumplit, înfundat
Ca atunci când ești la munte și din depărtare auzi un urlet
Bănuiești că e clocotul unei ființe pe care nu vrei s-o cunoști
Închizi repede geamul, tragi draperiile și te afunzi în lumea ta
Apoi m-am desfăcut la bluză și deodată au izbucnit ploi sălbatice
Un fel de cântece triste ca în urma unui cortegiu care nu se abate
Din drumul spre lumea cealaltă, și iar ai plecat în uscatul tău
Am rămas cu furtuna pe corp distrugând nemiloasă baraje
Zăpezile s-au topit și ele, sub pielea mea doar resturi murdare
Gândurile au ieșit din matcă până te-au prins din urmă
Ce ți-aș putea dărui? Dacă nu drumul acesta care-mi pleacă din stern
Și dacă într-o zi m-ai întreba: Unde duce?
M-aș uita în depărtare la linia aceea care unește cerul cu pământul
Iubirea mea e doar o imagine reflectată într-o apă...într-o apă...