multe bucurii și multe nevrute am trăit împreună, eu și cuvintele mele
dar pentru orice început există și un sfârșit
mi-am luat inima în dinți, le-am strâns pe toate împrejur
mărturisindu-le neputința de a mai lupta, abandonul,
cerându-le să se bucure de libertate, să facă ce vor

de ce ne alungi? oare nu ți-am fost tovarăși de nădejde?
te-am stingherit? te-am supărat cumva?
nodul din gât mă aduce cu picioarele pe pământ
cum să le spun că fără ele nu am aer? dar, cumva,
normalitatea cade sub securea analfabetismului

într-o vreme a întunericului și-a focului
fiecare își va lua cuvinte potrivite transformându-se într-un om carte
memorându-și cititele și nespusele, litanii rătăcitoare
dar pentru că am uitat prea multe, eu voi fi omul literă, poate chiar o vocală
strigând în pustie toate văzutele și nevăzutele... abur... condensat