Deși te plimbi pe trotuarul
care duce spre magazinul de vechituri
și tu o știi foarte bine,
știi că iubirea nu se dă pe gratis
așa cum se împarte moartea la fiecare colț de stradă,
scuipi și tragi un fum de țigară,
deși nu te pricepi la nici una dintre aceste activități.
Te îmbărbătezi și te gândești că nimic
nu-ți poate sta în cale:
un zâmbet, un surâs, o gropiță, o groapă.
Ochii dulci sunt plini de o amărăciune pe care
nu o pot rosti nici buzele, nici vocile, nici umbrele;
și toate se întorc, și toate te întorc din drum.

Mergi, tu, mergi înainte!
Nu, nu, nu... nu te uita în spate;
de fapt, nu privi decât în coasta fericirii
pe care ți-au promis-o vorbele nespuse.
Sugestiile, ei, dragă omule, sugestiile și învățarea implicită,
învățarea inconștientă nu face decât să-i dea apă la moară
animalului și omului doar o palmă peste ochi.

E-adevărat că unii oameni râd o singură dată
cât pentru toată viața,
și poate că le ajunge pentru alte două sau nouă vieți.
Dar tu o știi foarte bine
și mai știi și că viitorul îți aparține.
De fapt, totul este o greșeală dacă e s-o luăm științific,
dar riscul, eheeei... riscul este o altă mâncare de pește,
e savuros și te îmbie la nebunii,
la frumuseți nespuse și zâmbete încărcate electrostatic.
O luptă mare pentru un pământ ceresc și pentru un cer pământiu.

Dar nu-i nimic, tu mergi înainte,
iubește-te cu soarta ca atunci când te-ai născut fără să vrei.
Nu există mare greșeală care să nu dea naștere
unui mușuroi de greșeli mici din care să nu irupă absolutul.
E o lume restrânsă și o sfoară subțire pe care trebuie să pășești,
dar nu-i nimic, noi toți putem să greșim înainte.