Nimfe în putrefacție,
Străzi goale...
Azi, declinul a început obsesiv
să-mi șoptească la ureche
că noi nu ne-am cunoscut umbrele,
că noi nu am ajuns niciodată
unul în jurul celuilalt.
Marginea de sus a vieții mele
a fost,
aș fi vrut să fie
Aripa.
Aripa mea nedemnă,
de a zbura singură.

Azi cand moartea, aproape că mă pândește
De după zăbrelele zilei de ieri,
de stâlpi de sare,
de icnet,
de spărtură de mare
am auzit, uneori
cum eram iubit,
dar
cred ca iubirea aceea carnală
doar mă dezbrăca brutal
de mine însumi,
de ploaie,
de ultimul vinil ascultat pe podea
pe vreme noroasă.

Marginea ta dantelată
mă forfeca, agale
Iar eu fără să îmi pese
mestecam între fălci
Asfalt proaspăt
si carne de piatră
si talpă
de fecioară sculptată...
Mareea venea
să mă interogheze
de unde vreau
să-mi lepede ziua de măine
Iar, pe roata-nroșită
piciorul
și crucea
si karma.