Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mişcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriaşă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
şi pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturaţie
acţiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea îşi face apariţia rapid
şi fug în culise sub paşii actorilor
cortină în faţa altei cortine care
şi ea stă în faţa altei cortine
şi nu ştiu cum se face că în visul vieţii
toate se ridică deodată
ÅŸi cad mereu
pe rând

24 februarie 2019