N-auzi freamătul din frunze
Care-ți spun că îmi ești far,
Deși mă ascund în scuze
Doar să știu de ai habar

Că-n alai de lăcrimioare
Peste albul zorilor
Îți soptesc cu-nfiorare
Două vorbe:-Te ador!..

Nu simți cum își țese pânza
Un păianjen pe amor
Sau cum geme-n valuri briza
Când tăcerile mă dor?

Și mă-ntreabă trandafirii:
-Unde-i cel ce-ți este drag?
Iar eu împotriva firii,
Îi mint că m-așteaptă-n prag.

Ei se uită cu mirare
Și-n petale se desfac,
Scuturându-se de floare
Ca să-i ud și să-i împac.

Deși-n nori de nedreptate
M-ai acoperit și crezi
Că numai tu ai dreptate
Și nu vrei nicicum să vezi

Că-n zăpada îndoielii
Numai tu m-ai aruncat
Când cuvintele spoielii
Le rosteai înfierbântat.

Dar tot eu îți caut scuză
Când îmi amintesc de far
Și iubirea mă acuză
C-am pierdut al clipei dar.

autor
Dorina Omota

18.04.2019