lanţul ruginit s-a rupt,
ca un făcut, taman la el
şi ciuturile au căzut
în adâncul fântânii.

era vremea pârgului
în cireş şi în el...
aplecat văzu în adânc
cum din rotunda şi clara oglindă
îl privea mirat un copil.

cu cangea la capătul de funie
mult s-a căznit până le-a scos
şi, doamne,pe el, câtă bucurie...

astăzi când scrie priveşte-n
a vieţii fântână, nu vede copilul
şi-l strigă pe nume: Ioooaaaneeee...
din adâncul mâlit
aude doar tristul ecou...

ÅŸi cireÅŸile, doar cireÅŸile, doamne,
sunt iarăşi în pârg...