luna ca un cartof fierbinte aburește și frige
mă învață numai la prostii
soarele, din contră, râde și minte
făcând cu ochiul bărbosului șiret
îmi ies din cap niște cocoși de noapte
frământându-mi nesomnul cu îndoieli
la moartea voastră sigur o să fie vară
lume multă adunată în căușul palmei deschise
apă scursă de pe streșini
o să pițigăie un papițoi cu un taraf de popi
toate babele leșinate se vor visa
tinere și sfinte
ce îngropăciune frumoasă!!!
vor spune toți cu gura plină în colțuri
satisfăcuți de bomboana de pe colivă
și tombola pentru parastasele viitoare
ale lor sau ale oricui se nimerește
la moartea mea o să fie toamnă-iarnă
o să plouă fără noimă înecăcios
doi bețivi, atât, trimiși și ei acolo
pentru o pungă de minciuni suficientă
cât să le mai ajungă până la moartea
morții lor
ce trist sfârșit de piesă
un nebun alergând pe câmpuri
coborâm în groapă să ne urcăm în slavă
cine, ce și unde?