Până la trecerea navelor prin vămile veșniciei
este tot o veșnicie,
eu mă aștept la deplasări intergalactice,

sau odată cu sufletul să teleportez și trupul.
Acolo unde mai repede decât lumina
ajungi printre stele care-și dezvăluie rostul
și asta devine un ideal.

Se fac răni în cunoașterea finită
aproape că nimic nu mai înțeleg,
nu sunt în timpul necesar
și totul se reduce la nimic,
dar asta e o altă problemă
care trebuie rezolvată.

Mi-e imposibil să cred pe deplin
că nu poți merge mai departe
decât îți este dat,
creatorul știe că nu poți ajunge
niciodată la el.