Din umeri cugetului ridicare
E spre-a susține-a întrebării floră
Enigma când zidește incoloră
Biserică-n văzduh, cu hram mirare...

Și plouă rar cu înțeles în oră
Iar clipa imn de umbre mi se pare
ÃŽn strane de etern interogare,
Crezând dar cerceta, sub stea sonoră.

Și printre-atâtea semne de uimire
Ce ți se leagă-n ochi, în strai de corb,
Intrând, la Dumnezeu îți e ieșire...

Ci sub pășiri umane, ce ne sorb,
Nu-i cale-n adevăr să se înșire...
Divine, iartă-ne nimicul orb...!