Poate în o mie de ani
Sub o stea comună
Poate o sa fie un Luceafăr singuratic,
Sau poate o impozantă, Ursă
Noi doi, ne vom naște
ÃŽmpreuna

Poate tu mai devreme,
Și eu mai târziu
Timpul oricum nu contează,
Ne-am pus deasupra lui
Vom plânge unul după celălalt,
Sub lumina orbitoare a lumii noi,
Și inimile noastre vor sări peste o bătaie,
Și vor ajunge așa, să cănte impreună

Poate în două mii de ani
Îți voi strânge din nou măna,
Îți voi mangâia fața gingașă, frumusețea răpitoare de mult pierdută
Îți voi săruta buzele,
Prin parul tau o sa mă pierd,
Apoi mă voi arunca la tine-n brațe
Să îmi ard dorul pe care
Nu știam că ți l-am purtat
ÃŽn pantece.

Poate în trei mii de ani
Pe un câmp colorat, doar al nostru
cu masini zburătoare deasupra noastra, uriasi monstrii cuceritori de lumi

O sa alergam desculti si veseli,
Sub razele unei luni de artificiu, sau al unuia dintre cei 10 sori
Ne vom spune poezii,
iți mai amintesti tu de Nichita?
cu a sa iubire și versuri ce în a lor esența
Nu vor putea acoperi niciodată totuși,
Lunga noastră existență

Poate în zece mii și mii de ani
Ne vom găsi printre stele
Tu Soarele de toate zilele,
Eu Luna ta, ce te privește din tăcere
Vom alerga unul după altul,
Într-un dans frenetic și,
Intreg pamantul se va cutremura
La simpla noastră
Apropiere
Și din nou se va naște viață pe pămant,
Cu dinozauri mari și feroce,
cu pesti zburători
copaci înalți aproape cât cerul,
împreuna cu sute de mii de culori, adunate toate peste tot

Poate atunci, poate acum, poate în trecutul îndepărtat
Eu voi ști de tine, sufletul tău ma strigă de când lumea și pământul
Voi fi veșnic pregătit, impămantat cu radăcini adânci în stele
să te cuprind, să mă inghiti cu totul
Să iti simt din nou inima bătând lângă a mea
Iar atunci vom dansa, va fi un dans senin,
Ce ne va ține departe,
De tot ce înseamnă frig
Durere, dor, disperare,
Vom respiră unul pentru altul, sub semnul eternității
Pentru că eu sunt, iubito,
Al tau umil,
Călător în timp!