este tulbure unde cerul se face una cu pământul

și toate departe ca o piatră azvârlită

omul drumurilor toate nu aveam casă nici viitor nu aveam amintire

departe de masca obișnuită numită umanitate singuri în necunoscut
ochii mei pierduți

nu aveam decât val după val

într-o barcă de aer peste oceane ce mă adormeau ca pe un prunc

nu am decât rămășițe de abis

noaptea prăbușindu-se apărea ca un morman de metal

afară din tăcerea mea
plutitoare gravidă de nori viața mea nicio
iubire n-o dezleagă

întoarcerea ivită din soarele muribund

trebuie ca acest poet să părăsească adăpostul său de rugină trebuie
ca acest poet să lase urme prin pământul cleios-arămiu
nu poate aștepta la nesfârșit

pământul de sub pământ să-l tragă

trebuie un neant ușor să coboare în ochii acestui poet

iubire strigăt de sânge pe care poetul nu-l mai înțelege

sângele meu curge ca apa unui iaz
greu



Traducere Nicoleta Dabija