nimic nu poate fi mai rău decât
atunci când oamenii vor fi ținuți în cuștile lor
cândva numite case asta pentru a deosebi o casă de adversarele ei la nivel înalt
cu gratii să nu intre hoțul de intrus genetic
când ozonul libertății va trece măsurat cu ocaua mică și vei simți că te sufoci
însă nimeni nu-ți va întinde o mână de aer din aerul lui
vei simți distanțele prin lupa fabulației
ai să strigi după cunoscuți însă ecourile se vor disipa în neantul înconjurător
vei citi în tavanul dorinței scenariul dramei jucată interior și vei fi purtat lacustru pe cursul aval al lacrimilor părând să se oprească în coadă de pește
inima lovește cu ciocanul într-un bloc de piatră făurește visuri bătute în cristale swarovski
aici nu e vorba că prietenul la nevoie se cunoaște dimpotrivă e bine să se facă nevăzut pe o perioadă nedeterminată
să-și ia catrafusele de sentimente să închidă telefonul la impulsurile de iubire sosite din orice colț de suflet al lumii
tragem jaluzele stingem lumina ne băgăm în cearșafuri în care de mult nu s-au mai imprimat spasmele iubirii
și ne izolăm în propriul destin
unicul bagaj trupul e greu de dus până la stația ultimă

între timp animalele pământului se vor apropia dinspre câmpuri
vor tropăi pe străzi nestingherite vor behăi în gura-mare vrute și nevrute
se vor uita zeflemitor spre ferestrele anulate din ziduri
vor face teribilisme vor aclama
ca într-o fermă inventată de orwell își vor alege din turmă liderul