Într-o cutie de lemn închisă într-un sertar
dintr-un corp de mobilă veche
este comoara pe care demult
am visat că am uitat unde am ascuns-o.

Ca o umbră de nor a unui nor ce se risipește în apus
dar rămâne de veghe în fereastră
unde se întinde plutind
o simt dormind neadormită visând.

Ce încă îmi tulbură somnul e întunericul
în care am uitat cutia de lemn
și tot nu îmi pot aduce aminte dacă
în pântecul ei am ascuns nevisarea
și nici pe care raft sau sertar
din adâncul plin cu tăceri ca pe un semn
mă păstra mie pe mine și din mine
îmi risipea ca în nesfârșire uitarea.

Întunericul ce îl cuprinde mobila veche
și sertarul care ascunde cutia
îmi este cea mai de preț comoară pe care
am uitat-o și o tot visez:
pană de aur,
corabie scufundată,
cetate cucerită
ori nebunia copiilor
pe care i-am născut de când mor
și tot murind prin ei înviez.