ah, cum te-aș mai lua în palme
să-ți mângâi umbra sufletului plin de spaime
să te îmbrățișez într-o uitare
și să te sorb acum. dintr-o suflare

am luat o lumânare și toată carnea ei
se răzvrătea în palme. cerându-și drept la viață
dar iată că lumina, din ardere născută,
a destrămat tăria și poarta netrecută

ce-i viața? un grăunte în marea de uitare
și-odată mort ești mort și-ți iei iadul cu tine
eternitatea geme de-atâta suferință
știind că ai atins și-acum nu-i cu putință