zăpada nu curge din cer mai frumos ca în curtea școlii,
prin culoarele și culorile memoriei,
printre pietre care prind viață când copii învață chimie,
sau flori care miros din nou frumos când ei citesc povești

o vârtelniță uitată încuiată într-un pod, femeile care o învârteau,
cu ochii lor încărcați de lumini, cu mâinile lor încuiate în inele și mănuși,
bărbatului visător cum se cuvine îi închideau ușa și zăvorul, ba chiar și
lanțul cu lacăte, și masa grea mutată în fața ușii era
adică voința, inima și gândul femeii, cu mamă și alte rude cu tot
spunea nu acelor pețitori nedoriți
și eu intrând cu cei respinși în locul acela cu mult praf și mult soare

de-acolo se văd păsările negre adunate în păduriștea de brazi,
tenta albăstrie de seară a zăpezii,
nuanța arămie a luminilor electrice din dormitoare îndepărate,
ca niște inimi care bat, privite la televizor,
câte una la fiecare casă

cu ochii încărcați de foc și lumină,
alunec în pelerinaj prin canionul neted al memoriei
printre amintiri dorite sau izgonite
printre acele cu gămălie purtate pe buze de croitoreasa
care îmi ajusta rochia pentru ceremonie