îmi aduc aminte de zăpezile care ne acopereau strada
degeaba încercam să deschid ușa
frigul se opunea dorinței de a rămâne în viață
eram noi
cravatele de pionieri
și cărțile pe care le primeam
gratis
mama muncea la celula de partid nou înființată
cei dintâi la cișmea
luam apă pentru trei zile
atât ținea o minune sau vreun blestem ne spunea
oricare ar fi el
răul nu are putere
ziua
voia să-i citesc din psalmii lui david
mă prefăceam bolnav
dar lacrimile mele erau prea puțin pentru credința ei hrănită cu povești
în cimitirul familiei
tăceam precum un om cuprins de friguri
nu-mi puteam stăpâni mânia nici frica de ziua de mâine
luam picături și repetam după îngerul care se înfățișa
din spatele lunii
dansează cu mine până la sfârșitul pământului
îmi făceam curaj să privesc dragostea în față
părul tău
negru
îmi recunoșteam sufletul
cerul gurii
adevărat
iubesc o femeie care nu este liberă
dar puterea demonilor mă ține în viață
atât cât pot să visez nu trebuie să-mi fie teamă
nu mă va ucide niciun tramvai
nicio mână criminală nu-mi va întrerupe cuvintele
de dragoste să nu mor în zăpadă
îmi voi aminti ziua ta
gustul cărnii
minunat
tot ce m-ai pus să fac prima dată
mi-am urât trupul
sângele în fierberea lui imatură
pentru că indiferent de ce ar hotărî întunericul
te ador
și mă lepăd de restul lucrurilor care nu au legătură
cu noi