Ne trezim,

lumina ce ne lovește e unda de șoc

care șterge

toate călătoriile nocturne din memorie,

rămân doar senzații,

vânătăi inexplicabile,

un tremur subtil.

Ne recunoaștem și începem

să ne iubim din nou acum.

Să imprimăm pe casetele stereo

tandrețea aceea

care ne salvează întotdeauna.

Ne trezim,

dar e tot mai greu să ne găsim locul

în lumea asta

ca un glob de sticlă

sub care respirăm accelerat,

tahicardie,

înconjurați de mici bestii

gata, gata să ne sfâșie

pe o stradă prost luminată,

pe o bancă în parc,

la job sau sub vreo postare homofobă.

Să pășim atent,

pentru visători s-au construit rețele de frânghii

în cer

care ne traversează

dintr-un loc în altul,

suntem în pericol mereu,

ei stau cu

pumnul pregătit

pentru tot ce vreau să țip,

cu claxoane și reflectoare puternice de intimidare