Și-n coborârea ei spre dulcea odihnă
cu aceeași grație divină
ca unui leagăn de copil
alunecă ca o poveste
despre ce-a fost și nu mai este
cum a fost prin cele patru timpuri
cu ochii către zare când te apropii de pământ
și-ți vine un dor nespus să te întorci
și-ți vine un dor să-ți odihnești privirea
în apus sau doar spre cer cu tâmpla sus,
O fi o frunză sau doar viața...?