privesc înainte niciodată pieziș
prin codrul de gânduri simt protecția divină
urmez calea îmbrăcată în verde frunziș
și izvorul iubirii mă spală de vină.

chiar dacă acum parcă stau pe jar
cu dorul năvalnic de bărbatul meu
îmi îngrop deznădejdea sub un stejar
și în genunchi mă rog la Dumnezeu.

să-l ia în grijă pe bărbatul meu drag
să-i ierte greșeala că a căzut în moarte
să-l treacă de-al singurătății prag
undeva lângă Soare Lună sau Marte.

amintiri cu el strânse în șirag
le expun acum între frumoase arte.