*
planta cățărătoare văzută de la geam
trece prin mine
din vene cresc frunze și flori
sunt un copac luat în brațe
cu asaltul juneții
am umerii ciuguliți de păsări mici naive
degetele tale
ciocănitori
în toiul verii când se curăță cuvintele de rău
privesc în clarul ochilor tăi
iubirea crește se cațără și mă învelește
întreg

*
flux reflux inima
în marea depărtării
o briză
îți atinge epiderma
discret
soarele
același dintotdeauna
strecoară aur fierbinte
printre momentele noastre
de absorbție
cât lemn de fag s-o fi aprins
în apusuri
de veghe dorului meu
flux reflux
inima
adie câteva cuvinte
să se șoptească
pe malul trupului tău

*
am un aer volatil astăzi apar și dispar în contradictoriu
cu umbrele proiectate pe ziduri un fel de scris cu perforații
ca și cum ar lipsi cele mai importante cuvinte din literatură pe care
filozofii le-ar reinterpreta într-o aură de a sfințit
până spre zet mirean

umbrele mă aleargă prin piele ca un leopard o turmă de antilope și până la urmă
doar pe una desprinsă de restul o fugărește până la epuizare cu salivele curgându-i dâre-dâre
simt colții înfipți cu apetit geamătul plăcerii înfrângerii
sângele lipind cerul și pământul într-un apus grigorescian

o căldură a pierzaniei din peisajul care pare să plutească în aburii ieșiți din pielea jivinei
umiditatea crește se îmbibă în tabloul morții
hrănirea se face lacom până spre seară când tabloul este desăvârșit