sunetul ploii face o glumă
încă nu mă prind de poantă
îmi lipsește o înțelegere
mă gândesc de ce frica e singurul motiv
care te ține departe
mai ales acum
când s-au risipit pe străzi
nopțile cu mine
ar fi fost neînțelept să te țin de mână
niciodată n-am știut cum să te prind
mi te strecurai
un fel de lună coborâtă-n cascade
până ce lumina îmi netezea pielea
știam că tu ești
mi se făcea somn și agățam în lampadare
nevederea
era singura mea bucurie
din degete se desprindea un cântec
nici nu mai știu câte semne
ai descifrat
până când cunoașterea și-a făcut cuib
în brațele noastre
de atunci
am început să te scriu