CRUCEA

Dulce osândă de zi și mai rar pentru noapte,
Toți ducem, umili, câte-o cruce-n spinare,
A mea este grea, mă-nclină după vorbe și fapte,
O port bucuros și rana din umăr nu doare.

Primită pe frunte, deodată cu primul mister,
Acolo, în partea prin care pătrunde lumina,
Stăruitor legătură între minte și cer,
Din inima mea temeinic își crește tulpina.

Din suflet, firul de mir a prins tărie de lemn,
S-a ridicat crucifix uriaș din piatră albastră,
Azi stâlp de lumină măiastră ridică îndemn,
Cerând îndurare pentru liniștea noastră.

Pe vârf de deal mi-am ridicat crucea purtată,
Respir cu nesaț să îmi vigorez făptura,
Așteptând cuvintele sau vreo frază uitată,
Venind șchiopătând să îmi scrijelească scriptura.