TOAMNA ÃŽN BÄ‚RÄ‚GAN
Plouă cu lacrimi galbene salcâmii, jelind tăcut arșița verii,
Căci tocmai ce-a plecat răpciune în clopoței de brumărel.
Pe sus, pe coperișul lumii, în cercuri largi plutesc cocorii,
Încolonând toți veteranii și-n coadă câte-un tinerel.

La drum, plâng plopii-lumânare căpițe lungi portocalii,
Ce se așează foșnitoare pe iarba palidă și frântă.
Răzbesc de-un cot să se ridice mici tufănele rozalii,
Sub care, un cvartet de greieri unul pe altul se încântă.

Iar mai încolo, la răscruce, fântâna-și cumpănește clipa,
Privind prin ochiul de la ciubăr spre șanțul din apropiere.
Cu apa lui trecu pârjolul și vrabia și rândunica,
Din ochii înjugați de sete răsar flori nobile și miere.

Dintr-un gorgan de gălbenele, zorind spre zare să le cheme,
Două ciocârlii moțate cântă fără ostenire.
În toate este-o liniștire, căci timpul s-amplinit în vreme,
Și-a împietrit în culori calde vestind o nouă devenire.