Neobosind spre Domn lucarna-n rugă
Pe îngeri îi adun pe la mansardă
A mă spăla în zbor deprins să ardă,
A-i învăţa biped spre-alean să fugă.

Că lumea e un câine-n zării zgardă,
Tăierii aşteptândă buturugă
Ce nu răstoarnă carul ci-l îndrugă
În foaia vieţii ce stilou hazardă.

Prin geam de sus e-a graiului urcare
Acela ce păşeşte-n timp fior
Åži unde-ascuns e visul oarecare.

Vărsat, încheieturile mă dor
Åži nu-mi aduc aminte unde, care
A săvârşit în mine un omor.