căzută în contemplare
lacrima timpului alunecă
pe obrazul zilei
se prelinge în noapte
marea își scuipă valurile
în zare corabia lunii
târâie lumina
alerg pe țărmul pustiu
stelele îmi cad în palme
ca niște fructe prea coapte
îmi ridic trupul din mine
și îl arunc
un cuțit din carne care
taie hârtia nopții
decupând ferestre către
dimineață.