practic vorbind

nu știam de unde să îl culeg
toate apele își făceau cuib în mine
păsările lui se înălțau
și cădeau
pe rând
una după alta zilele căpătau contur alb
nescrise mi se urcau pe piele
cum furnicile pe un picior
imobilitate deplină
în stare să mă urce pe soclu
în ultima zi

nu știu să-l fi cunoscut înainte
el căuta umbrele mele
lungi
răsfirate
scurte
butucănoase
soarele îi juca mereu feste
niciodată nu mă putea cuprinde
răscolea fără să știe cum mă numesc

până m-a învățat pe de rost