singur ca lacrima
sub pleoapa nesfârșită a nopții
singur ca o scânteie
în fața marelui întuneric
ce m-a ținut toată viața
în lesa umbrei
singur, ca un gând de iubire
prins sub dărâmăturile cărnii
singur ca valul cuvintelor
ce se sparge de țărmul uitării

singur, doar cu visele mele
ca niște prieteni din copilărie
ce m-au însoțit pretutindeni
singur, în fața icoanei de ceață
agățată de zidul mirărilor

"singur, dar nu atât de singur"
îmi răspunde o voce
venind de undeva de departe
la fel ca ecoul ce se întoarce
la prima sa dragoste – strigătul