au trecut anii de tinichea
și verile de aur s-au dus
cineva ne-a spus că
prieteniile din tinerețe nu durează
sunt doar pretextul
pentru petreceri deșucheate
în cămine vechi și pline de gândaci
pe cheiul unei Dâmbovițe obosite
pe luciul căreia, nopțile, luna pare
o eczemă spălăcită de lumină
la fel de persistentă precum invidia mea
pentru cum se uitau
toate tipele doar la tine

toate diminețile din sala de forță
de la subsolul din căminele de la drept
sparte de același hit pus până la demență
de piticul care împingea și o sută la piept
(„eye of the tiger” pe repeat, până la demență)
sunt azi doar diapozitive virtuale în mintea
cotropită de aburii unui whisky băut în sictir
în fața televizorului

s-au dus și firavii ani ai studenției
iar acea prietenie nu s-a stins
ci a crescut în ceva ce avea să stropească
firavii platani ai consangvinității
până ce aveau să devină treptat falnici chiparoși
la umbra cărora s-a copt însă doar spaima
că iarăși nu va dura

pentru că
dacă la început
fiecare literă a numelui meu
rostit de tine cu fiecare ocazie
avea gustul rotund al unui vin învechit

cu timpul a căpătat
aroma persistent-familiară a
unei banale beri băută în fugă
din necesitate, pe caniculă

și când ai plecat
am simțit cum mi se înmoaie genunchii
ca la capătul unui maraton
în care am intrat nepoftit
dar pentru care nu există
linie de sosire