nu știu de unde a izvorât
râul cuvintelor
poate din centrul universului
poate din plânsul unei stele
poate dintr-o durere
neștiută de nimeni
poate dintr-o singurătate
fără margini

ceea ce știu
și-mi face bine să spun
este că nu demult m-am spălat
în cascada cuvintelor
m-am spălat de toate păcatele
de toate tristețile
de toate zgomotele inutile
care mă urmăreau până-n vise
de toată transpirația amintirilor
de toată rugina sângelui

am rămas ca floarea de trandafir
după ploaia scurtă de vară
pregătită să primească din nou
binecuvântarea luminii
și vizita dragostei ca o albină
dornică să culeagă
polenul proaspăt al inimii

am rămas ca pasărea
sub cerul senin
bucurându-se de tandra mângâiere
a razei de soare
de vântul domol ca o copilărie
trezită la viață
de pietre, de arbori
de firul de iarbă ce crește din nou
prin vechea iarbă cosită

am rămas ca frunza
întorcându-și privirea spre cuib
ca oglinda făcându-și din nou rugăciunea
în fața culorilor vieții
ca pâinea proaspătă
pe masa celor care încă mai cred
în religia pâinii
ca trilul mierlei
în urechea desfundată a lumii
ca nufărul înflorit
pe lacrima de fericire

nu știu de unde a izvorât
râul cuvintelor
și nici câți afluenți
a strâns în drumul până la mine
și nici câte valuri au atins
crengile sălciilor plângătoare
cert este că acum
mă simt un alt om
mă simt ca o fereastră
între două săruturi
mă simt ca un vis
ce ia pulsul vieții
mă simt ca o fântână
dornică să-și spună povestea
tuturor gurilor însetate
de frumos, de miracol
de magia metamorfozei

mă simt ca un foc
ce-și leapădă umbra
mă simt ca o legiune de fluturi
luptând pentru dragostea veșnică