Buretele veşnic însetat al întunericului
absoarbe sinapsele lumii...
Nu rãmân decât paranteze goale
sau puncte de suspensie
solitare
atârnate pe crengi uscate.
În zadar se zbate vântul
şi încearcã sã resusciteze vremurile,
sã recontureze hotarele,
sã umple gãurile de vierme ce se iscã
hâde
la tot pasul.
Uşor-uşor,
totul va fi absorbit
în uitare,
se va şterge orice urmã
din lumina
care pânã mai ieri
bãtea cu disperare la uşa inimilor
amorţite.
Persistã doar o întrebare
ce guri orfane
o îngânã
ca-ntr-un somn adânc:
„Quo vadis?”