agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1064 .



so call it love
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [batranutragator ]

2024-06-01  | [This text should be read in romana]    | 



i se spune iubire cînd în realitate e un chirurg care mutilează
i se spune iubire deși taie toate brațele nevăzute
pe care le folosim să ne prindem de realitate
de speranță și stabilitate, i se spune iubire
cu încrederea că va extirpa cancerul zilei, malignul
care macină libertățile și avangardele și ca un clește cosmic
te mută pe contrasensul propriului destin

o poți numi iubire, dar te face să fii prizonierul unui deficit
de atenție, o numești iubire, baia caldă în soarele care se vede
cîteva momente printre nori, în ochiul furtunii cînd pentru
două, trei clipe în acalmie simți cum inima se înalță
ca un balon meteorologic și strălucirea lui te face să crezi
că l-ai descoperit pe dumnezeu, i se spune iubire
dar e o formă de arheologie prin care îndepărtezi praful, țărîna
așezată peste tot ce-ai visat

și te trezești legat de propria groapă, mîngîindu-ți aceeași suferință
ca pe un cîine care nu te părăsește niciodată, cîinele devotat al iubirii
venit din iadul singurătății să te muște de inimă
ca într-o resuscitare dureroasă, i se spune iubire dar nu e decît
un marker al neputinței, în iubire nu e întotdeauna nevoie de doi
în iubire ești tu și proiecția ta pe spatele unui om care se îndepărtează
așa că spune-i cum vrei, spune-i iubire

curentului care te trage în larg, spune-i iubire foamei tale de necunoscut
spune-i iubire și acceptă-te așa cum ești, un numărător de stele moarte
spune-i iubire chiar dacă e doar un purgatoriu în care afli
că poți iubi neîmplinirile, că eșecul e adesea e cel mai important lucru,
nimeni nu l-a văzut pe dumnezeu și totuși lumea crede în el,
așa că spune-i iubire și mîngîie cîinele, durerea, conștient
că dacă nu e tristețe, dacă nu e suferință
atunci nu e iubire.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!