Aud, când mă aplec înspre efemer,
Izvoare care curg altundeva fără mine.

Ca printr-un gând umbre de paseri
Care migrează prin orizonturi
Pe care le poartă în carne.

Zgomotul aripii lor infernale îmi crește
Precum o zvâcnire în materia inimii
Ce-și caută revenirea în sine.

Asemenea clopotului al cărui glas
Înflăcărează cerul luminilor.