prin care curge respirația noastră

penetrând spațiile dense ale orașului

e cald /ne simțim molesiți / ca și cum am fi înghițit opium


acum avem viziuni frumoase despre cum va fi moartea noastră

cel mai mult ne place să ne imaginăm că va erupe
un vulcan ca în pompei

cenușa ne va surprinde / pietrifica îmbrățisați în mijlocul unei străzi

dragostea noastră se va evapora ca un compus chimic în aerul

închis în el însuși

/
zile de august fierbinți în care florile s-au uscat la balcoane

iar noi rămânem în spațiul acesta deparazitat


cu răsuflările calde


așteptăm următoarea erupție/ care o să facă orașul să se cutremure

până atunci/ poate vara se va sfârși

poate vom muri de o boală normală sau de bătrânețe


sau poate vom trăi o bucată de timp în amintirea unui copil care se joacă la marginea drumului fericit

un copil care ne-a văzut o singură dată/ dar nu a putut să uite zâmbetele noastre

/
zile de august în care fiecare își eviscerează frica

și așteaptă toamna / ca pe o noua doză de frumusețe

o injecție letală umplută cu parfum și vise.