Cândva, în laguna timpului fertil,
am pus o icră să dospească.
Eu n-am știut atunci, era senin,
că vremurile noi ascut o nouă coasă.

Și curge ser prin milioane de seringi,
avem rapel, și tot rapel va fi la masă,
până ce icra icrelor va străluci
și-a răsări purificată-n fiecare casă.

Un senin, cum n-a mai fost,
tot flutură pe mapamond a lui bravură,
dar liniștea ce macină domolu-i tors
devine preambul de groaznică furtună.

Nu stă divinul cu mâinile încrucișate,
nu va lăsa creatul să-i ia dumnezeirea,
să fie retușorul, să-i fure peste noapte,
diversitatea viului în toată omenirea.