I.
seara pun sub pernă poemul pe care nu l-am scris dimineața îl găsesc scos la imprimantă de parcă cineva trece prin circuitul meu sanguin și știe tot ce vorbesc eu cu bunul d-zeu față în față și pe esemes speriat că sunt bântuit de stafii am început să pândesc furul ce vine noaptea tiptil și ca să nu adorm îmi pun scobitori sub gene iar din când în când ies afară din mine și mă sun la interfon

II.
cineva sună insistent la interfon să mă întrebe dacă știu încotro e centrul lumii locul cu iarba veșnic albastră de unde copilăria încă ne vorbește prin telefoane de tablă legate cu sfoară de subconștient de acolo d-zeu ne-a pus în desagă aripi de serafim i-am spus străinului că demult am pierdut harta norilor dar încă știu încotro e locul plin de mană cerească spre care toți mergem cu brațele pline de păsări flori și iubiri

III.
la capătul țarinii bunica întinde pe iarba albastră un ștergar cu colaci aburinzi bunicul scoate brifta lui de honved și face semnul crucii șoptind să fie de pomana celor vii la cina cea de taină vine și daimonul meu care trăiește cu perfuzii în mine acum e orb și bătrân din cei 30 de arginți cu care viața l-a plătit ca să mă trădeze i-au mai rămas 2 bănuți de pus pe pleope semn că nevăzutul îi conduce pe cei orbi