păsări cu ciocuri
înfipte în cer
atârnate legănate
gândul meu
atârnând de trup
ca o haină
prea mare
mi-am răsucit privirea
și am înfipt-o în
lume
cineva plângea de durere
răscolitoare cuvinte
cu sunete ca niște
nasturi descheiați
intră în mine orizontul
albastru
mă bușește pe nas
ca un sânge
frunzele au început
să zboare
în stol
și galbene și rupte
privesc ca niște ochi
orbi în pântecul
vântului.