descălțata toamnă
strivind sub tălpi soarele
frunzele moarte
deces constatat la autopsie
foșnetul de cadavre de
frunze
îmi moare setea
lipită de marea tumultoasă
împroșcând viața
setea de viață
foamea de ce-o fi
rup din cer gânduri
găurite găunoase
avioane străbat
mă străbat
sute de pasageri se
zgâiesc în mine
nu priviți în adâncul meu
ca să nu vă striviți
în cădere
toamna se numără clipele
care fug cu covrigi
în coadă
și eu fugind după ele.