Sunt născut în dolia casei
Cu viermi în urechi
Și în ochi.

Freamătul lor îmi este
Frământarea în care cresc
Dimensiuni ce se prefac
Zgomot și îndestulare
Fiecărui gol mișcat
Din nemișcare.

Îmi scarpin încheietura
Urechii ca să-i desfac
ÃŽmpletitele umbre
De înaripări solare.

Cu viermii adunați
Din stârvul din dolie,
Agățați în nada undiței,
Îmi ademenesc peștii pe care
Visez să-i împletesc canava
Luminii din soare.

Și, din viermuirea lor,
Din care am să adun netrăite,
Risipite imagini nemaiîntâlnite,
Inovatoarele nesfârșiri
Pretutindeni tivite
Am să le rostuiesc
Din alte cuvinte.

În auzul și în privirea unde
ÃŽnvolburarea lor nu mai moare
Acolo voi deveni ochiul orb care
A uitat cum îi dospea privirea
Și urechea ce nu mai aude
Ecoul care îi creștea
În gând nemurirea.

M-am născut în dolia casei
Unde, din carnea luminii,
Cresc viermii de humă.