Când ești copil, visezi să fii mare,
Să porți pe umeri greutăți fără ezitare,
Să fii ca mama, ca tata, eroii tăi,
Să mergi pe drumuri ce îți fac anii mai grei.

Dar anii trec și devii un adult,
Încerci să urci pe-al vieții tumult,
Să îți croiești un rost și un destin,
Sperând că timpul îți va fi alin.

Ajuns bătrân, privești spre trecut,
Tânjești după copilăria ce-a dispărut,
Să simți din nou al mamei cald piept,
Să uiți de zile ce trec în neștire, pe drept.

Zilele de naștere devin umbre grele,
Un memento că timpul rupe din stele,
Că apusul se apropie încet, încet,
Și viața-i un cerc, mereu incomplet.

Dar, în fiecare etapă, învață să fii,
Recunoscător pentru ce-i, nu ce-ar putea fi.
Căci viața e scurtă, dar plină de rost,
O clipă prezentă e cel mai frumos adăpost.