nu trebuie să-mi spui că pleci
dacă pleci.

privirea ta rămâne înfiptă
ca un ţăruş de abanos
în inima mea ce foşneşte
învelită în amintiri creponate
şi încă mai bate
în ritmul paşilor tăi ce se pierd
pe cărări presărate cu suspine şi remuşcări

nu-mi mai povesti despre orizonturi sidefii
unde te vei ascunde o vreme
nici despre propria-Å£i cale lactee
ca despre o cale a evadării lăuntrice
greu de suportat de atâtea roiuri
de patimi învăluite în materie întunecată
ce se decolorează
pe măsură ce iubirile trec în nefiinţă
într-o altă dimensiune
ca lumina lunii ce se ascunde
în ochiul unui lac
ce clipeşte mai rar în adâncuri

sărută-mă nu de adio
ci de bun rămas.
sărutul tău ca o pecete de os fierbinte
ce-mi închide gura
parcă ar vrea să-mi spună:
mai stai o clipă printre noi,
noi eu
noi tu
noi nimeni