Eu știu să plec
Așa cum nu știu să rămîn,
Cu inocență, cu umblet orb,
Cu tot cu visul meu nerod,
Cu dragostea neîncepută,
Cu bucurii neîntîmplate
Cu mîngîieri năluci,
Cu dorurile toate
Sfîrșite rotund
Și netrimise ție.
Știu să plec aprig,
Zbuciumat
Și rece.
Și mai știu să plec
de-a lungul și de-a latul ființei mele,
Din fiece lacrimă,
Din coastele răsfirate spre afară
Ca după
Dragul cu care
Dumnezeu se roagă la mine
Să-mi fiu!
„Dar fie-ți odată!” zice,
Și eu tot degeaba...

Da,
Eu știu să plec
Așa cum nu știu să rămîn!
Ca o rugăciune
Întîmplată invers,
De la El spre mine...