E martie, norii îşi tund
bretoanele lungi ÅŸi alegre,
planoare de verde rotund
ţâşnesc dintre pietrele negre,

cu părul albastru, ochi blonzi
şi braţul botanic la spate,
femeile calcă distrate
pe aerul suplu, de bronz,

în sus, piramide moderne
înţeapă călcâiul divin,
în umbră, o cârciumă cerne
iubirea ÅŸi carnea prin vin,

pământul şi-a prins mărţisor
din oase de oameni, brânduşa
dă gaură dulce în uşa
cavoului proaspăt major,

saloane şi mâneci întoarse,
delir – ghioceii vocali,
prin munţi, printre gările arse,
vagoane cu morţi joviali,

nebunii alb-roÅŸii de stern
ca monştri docili se agaţă,
e-atâta-nceput şi verdeaţă,
iar omul e-atât de etern!

Şi-n murmurul ăsta de pace,
în zumzetul ăsta uman,
îmi fac din refuz carapace
ca ultimul martor tiran.